Nota din fiecare

sunetul pianului, suspendat in aerul de primavara timida. este inconjurat de vartejurile viorii si de spiralele violoncelului. si eu le pot vedea. sunt colorate. nu pot descrie culorile pentru ca sunt nefericita.

"Voi nu veniţi aici ca să cântaţi o notă oarecare. Voi veniţi aici ca să cântaţi nota voastră. Nu-i puţin lucru: e ceva tare frumos. Să ai o notă, vreau să spun: o notă numai pentru tine. Să o recunoşti, dintr-o mie, s-o porţi după tine, în tine şi cu tine. Puteţi la o adică să nu mă credeţi, dar eu vă spun că ea respiră atunci când voi respiraţi, vă aşteaptă când dormiţi, vă urmează oriunde v-aţi duce şi jur că nu vă va slăbi până când voi nu vă veţi hotărî să crăpaţi, iar atunci va crăpa odată cu voi. Puteţi prea bine să vă faceţi că plouă, puteţi să veniţi aici şi să-mi spuneţi, dragă Pekish, îmi pare rău dar chiar nu cred că am nici o notă înlăuntrul meu, şi să plecaţi, pur şi simplu să plecaţi...însă adevarul este că nota aceea există...există dar voi nu vreţi s-o ascultaţi. Iar asta este o idioţie, e o capodoperă a idioţeniei, într-adevăr, o idioţie de să rămâi tablou. Să ai o notă, care-i a ta, şi s-o laşi să putrezească înlăuntru...nu...staţi să mă ascultaţi...chiar dacă viaţa face un zgomot infernal, ascuţiţi-vă auzul până veţi ajunge s-o auziţi şi atunci ţineţi-o strîns, n-o lăsaţi să vă mai scape. Purtaţi-o cu voi, repetaţi-o când sunteţi la muncă, cântaţi-o în capul vostru, lăsaţi-o să vă sune în urechi, şi pe sub limbă şi în vârful degetelor"

Alessandro Baricco, Castele de furie