sau velikaya russkaya dusha, sau nota din fiececare. puteau sa fie din nou oricare din titlurile astea.
am vazut Le Concert al lui Radu Mihaileanu. la cinema Europa de pe bulevardul Dacia. 5 lei biletul, sala curata, fotolii confortabile. m-am bucurat sa regasesc cinema Europa inca in picioare si inca cinema. stradania mea de a ocoli salile de mutiplex a fost rasplatita.
Concertul este o comedie, nu romantica, ci tandra si, da, asta este cuvantul, emotionanta despre sufletul rus.
Andrei Gorzo, a carui critica extrem de educata o pretuiesc adesea, desfiinteaza filmul numindu-l plin clisee grosolane si grosiere. in principiu are dreptate. dar cliseul nu poate fi evitat. asa sunt ei, rusii: tradatori, hoti, banditi, betivi, neseriosi, dar sufletul le este la locul lui, in partea stanga si gata sa iasa din trup si sa crape si sa se destrame atunci cand este chemat sa se mantuie. si dupa ce s-a mantuit o data, este gata s-o ia de la capat cu tradarea. dar in secunda de mantuire sunt dumnezei.poti sa razi de ei, poti sa-i ridiculizezi, poti sa-i urasti, dar trebuie, nu ai cum sa nu-i ierti pentru secunda de gratie cand le iese sufletul din ei si il scot si pe al tau.
mi-au placut mult scena reunirii orchestrei, cand Andrei Semionovici Filipov (fostul dirijor de geniu al orchestrei de la Balshoi, ajuns om de serviciu in teatru), impreuna cu Sasha Grossman (fost violoncelist in orchestra, acum sofer) alearga cu ambulanta darapanata dupa toti ceilalti instrumentisti, scena rusilor ajunsi la Paris cerandu-si plata in avans, scena cu Filipov imbracandu-se pentru concert, si da, scena concertului. a, da si scena, foarte cliseu, de acord, dar tot mi-a placut a tiganului concertmaestru si tanara solista.concertul se putea petrece in oricare din cele trei feluri: putea fi divin, putea fi intrerupt de catre adevaratul director al Balshoiului aflat accidental si el la Paris sau putea fi un dezastru cu o orchestra iesita din mana, care isi petrecuse zilele de repetitie risipita in Paris comitand gainarii. Concertul s-a petrecut in modul cel mai previzibil pentru cei ce inteleg marele suflet rus si in modul cel mai imprevizibil pentru cei care s-au asteptat la un final comic care sa razbune nestatornicia sufletului rus.
am tot ascultat Concertul pentru vioara de Ceaikovski, cu David Oistrah. numai el putea sa-l cante asa.
3 comentarii:
am vazut (si revazut) filmul in franta unde l-am resimtit si eu, si ceilalti, ca reprezentant sufletul estic, nu doar pe cel rus. intelegand si rusa si franceza filmul poate fi gustat in mai multe planuri. oricum, in orice limba, filmul lui mihaileanu este o placere de urmarit. umor (pe care ca est-european stabilit in franta il gusti din cale afara), romantism tandru (perfect definit in postul de mai sus), istorie... il recomand cu caldura.
recitind cele scrise atunci, acum sunt partial de acord cu mine. iar in contextual recent,cel franco-roman si intr-o buna masura cel romanesc, cred ca as putea chiar sa ma si contrazic.
esenta postului ramane valabila, dar depinde mult de cat de mult "esticism" esti dispus sa accepti.
cu flmul, ramane insa cum am zis.
da, un film bun
Trimiteţi un comentariu