relativ/relativa/relativitate

adica partial, niciodata alb si niciodata negru. niciodata in colturi drepte.

dimineata incepuse cum nu se poate mai prost. chioara de somn, ma miscam foarte incet, ca si cum nu eu faceam asta, si imi repetam in gand fiecare gest inainte de a-l comite. cateva ceasuri mai tarziu ma prindea asfintitul scuturandu-ma de stropii sarati ai marii, intr-un loc in care nu voiam sa fiu. dar o data aflandu-ma acolo nu prea aveam de ales. si apoi, cum sa nu te bucuri de priveliste, chiar daca ti-e bagata pe gat cu forta?

din pacate sunt dependenta de fedru sa-mi urce piese si cantece din colectia noastra, pe undeva pe net. eu n-am rabdare sa fac asta si ma multumesc cu ce se gaseste mura-n gura. am cautat Internal exile, dar nu am gasit nicio varianta care sa-mi placa. adica asa cum o aud eu din fotoliu. nici Tumbledown n-am gasit. merge si Just good friends, de pe Internal Exile (1991).



AFTER the Sea-Ship—after the whistling winds;
After the white-gray sails, taut to their spars and ropes,
Below, a myriad, myriad waves, hastening, lifting up their necks,
Tending in ceaseless flow toward the track of the ship:
Waves of the ocean, bubbling and gurgling, blithely prying,
Waves, undulating waves—liquid, uneven, emulous waves,
Toward that whirling current, laughing and buoyant, with curves,
Where the great Vessel, sailing and tacking, displaced the surface;
Larger and smaller waves, in the spread of the ocean, yearnfully flowing;
The wake of the Sea-Ship, after she passes—flashing and frolicsome, under the sun,
A motley procession, with many a fleck of foam, and many fragments,
Following the stately and rapid Ship—in the wake following.
(After the Sea-Ship. Walt Whitman)

foarte mult imi place good old Walt, nedrept sarit de Nobel.

exista pe fototarget.ro un user care face niste poze foarte frumoase. frumoase, frumoase de tot. insa desfiinteaza orice incercare de a relua temele ultra-folosite, cum sunt florile, pasarile, gazele, tot felul de peisaje. aici este de discutat. chiar daca sunt teme abuzate, orice fotograf incearca sa opreasca timpul in loc si sa pastreze emotia din clipa cand a facut tzac-tzac. reuseste au ba, asta este alta poveste. ca sa nu mai vorbim de pozatul pasaretului. pasarile au mimica, au fete expresive, irepetabile. cred ca nici o poza cu o pasare nu e in plus. si apoi, e poza mea. mica mea reusita de a-mi controla tremurul mainilor, de a surprinde culoarea, luciul, emotia, de a alege din 10 poze una singura. ete asa.

as vrea sa fac o pagina cu tot pasaretul pozat de mine. dar nu stiu cum sa o atasez blogului asta. ca altul nu mai fac. nici nu stiu prea bine de ce l-am inceput si pe asta.

rapita se pregateste sa infloreasca. campurile de rapita au prins o boare galbuie si sunt bantuite de cotofene. fedru expediaza tot timpul subiectul fotografic al cotofenelor. mie mi se par foarte fotogenice. numai ca nu prea reusesc sa le prind. sunt tare neastamparate.

poza cu bidoanele de lapte am facut-o mai de mult, la marginea unui camp de rapita, la 3000 de kilometri de casa. o pun aici, pentru ca m-am gandit mult la ea zilele astea, cand rapita sta sa infloreasca.