Oblomovul din fiecare

“Viaţa! Dacă şi asta mai e viaţă! Ce poţi găsi acolo? Hrană pentru minte sau suflet? Ia caută puţin centrul în jurul căruia gravitează toate acestea: nu există, nu există nimic adânc, nimic care să-ţi meargă la inimă. Oamenii aceştia din lume, din societate, sunt morţi, adormiţi, mai rău ca mine! După ce se conduc în viaţă? Ce folos că ei nu stau culcaţi, ci se agită zi de zi şi umblă de colo-colo, ca muştele? Intrând într-un salon admiri cât de simetric sunt aşezaţi musafirii, cât de cuminte şi grav stau pe locurile lor la cărţi. N-am ce zice, frumos scop al vieţii! Minunată pildă pentru o minte însetată de mişcare! Şi vrei să spui că oamenii aceştia nu sunt morţi? Că nu dorm, şezând astfel pe loc toată viaţa? Nu văd prin ce sunt mai rău eu, care stau culcat la mine acasă, fără să mă năucesc cu treiuri şi valeţi?”

de multe ori, de foarte multe ori, mi-am dorit sa ma bag in pat sa adorm sperand ca atunci cand ma voi trezi complicatiile, tevaturile mai mari sau mai mici se vor fi potolit si rezolvat.

de alte multe ori am oprit brusc muzica ce ma emotiona, mi-am ferit privirea de la ceva induiosator de frumos, am inchis o carte prea bine scrisa. emotiile sunt adesea greu de indurat. ca si complicatiile care ne dau peste cap programul prestabilit, oricare ar fi acela.

asa si cu Oblomov. si nu poti, in mod absolut nu cred ca se poate, sa nu fii solidar cu el, sa nu-l intelegi, sa nu-l compatimesti. si poate sa nu-l invidiezi. Ilia Ilici Oblomov a gasit solutia salvatoare. timpul trece pe langa el, dar nu si pentru el.

nu cred ca Oblomov este intruchiparea lenesului absolut. nici pomeneala! blandul, incocentul, curatul la suflet Oblomov este letargicul absolut. comfortably numb-ul absolut.

Oblomov este Hamlet care raspunde ‘Nu!’ la To be or not to be? este ultimul boier abdicat de la viata pe care nu vrea sa o schimbe, dar careia nu-i poate face fata.

Oblomov nu MAI vrea a traiasca. el vrea sa doarma si sa se trezeasca cu necazurile rezolvate. cum asta nu se intampla, bietul Oblomov este silit sa-si petreaca viata dormind. ar citi si ar asculta muzica. ar si scrie. dar necazurile nu-i dau pace si nu-l lasa sa traiasca asa cum vrea el. asa ca se zvarcoleste nervos in pat si apoi isi trage pledul peste cap si se culca la loc sperand ca la trezirea urmatoare necazurile se vor fi rezolvat.

lumea este plina de necazuri de care Ilia Ilici Oblomov nu vrea sa auda. “viata nu te lasa sa traiesti!”. si atunci nici din casa nu prea mai iese si se fereste de musafirii sai sa nu-l contamineze cu raceala necazurilor aduse de afara.

si se teme. se teme pentru Zahar, mujicul devotat, al carui unic sens al vietii este sa-si serveasca boierul. se teme pentru Olga Sergheevna, romantioasa, energica, gratioasa Olga care-i consuma ultima farama de vitalitate inainte de abandonul final. se teme pentru Andriusa Stoltz, vitalul sau prieten din copilarie, incapabil sa inteleaga un mod de viata imobil.

si are si de ce sa se teama. Andriusa invins in demersul sau mobilizator esueaza intr-o viata conjugala monotona, alaturi de Olga alungata de Ilia de frica sentimentelor pe care nu le poate indura.

Zahar este treptat inlocuit de tacuta, supusa, harnica gospodina, bisericoasa si obtuza si trupesa Agafia Mateevna si sfaraseste cresetor pe strazile Sankt Petersburgului. stapanul sau era pe viata, nu avea cum sa-si gaseasca altul.

esecul lui Oblomov este al lor al tuturor. dar spre deosebire de ei, Ilia Ilici Oblomov a gasit scaparea. si-a luat crucea in spate si a urmat calea spre lumina.

da, am vazut in sfarsit, montarea lui Tocilescu. este o bijuterie desavarsita. muzica, decorul, lumina, gesturile, timpul dilatat peste poate, Mihai Constantin, mai rafinat si mai sofisticat decat taica-su sunt aproape perfecti. poate Verbitchi in rolul lui Adriusa Stoltz este cam tern si insipid. poate si pentru ca este spectacolul lui Mihai Constantin care este stralucitor, coplesitor in fiecare secunda. Mihai Constantin este Oblomov insusi.

Zahar, letargic si inert ca si stapanul sau, duios, patern si ipocrit - Constantin Dinulescu.

Olga, inocenta, naiva, diafana si plina de elanuri tineresti si romantioase - Ana Maria Moldovan

Agafia, un rol de gesturi si mimica. nimeni altcineva decat Virginia Mirea nu ar fi reusit.

Extravaganta lui Tocilescu de data asta a fost Irina Petrescu intr-un rol de 3-4 replici.

“Pentru ceea ce găseşti la el şi care e mai preţios decât orice inteligenţă: o inimă credincioasă şi cinstită! Este comoara cu care l-a înzestrat natura, şi Oblomov a ştiut s-o poarte neatinsă de-a lungul întregii vieţi. A primit lovituri, a căzut de multe ori, şi-a pierdut înflăcărarea şi, în cele din urmă, a adormit, distrus, dezamăgit, obosit de viaţă, dar nu şi-a pierdut cinstea şi firea credincioasă. Inima lui n-a scos niciodată o notă falsă; nici o murdărie nu s-a prins de el. Pe el nu-l poate încânta nici un fel de minciună împodobită, nimic nu-l poate ademeni pe o cale greşită; poate să clocotească în jurul lui un noian de răutate şi murdărie, o lume întreagă se poate otrăvi de rele şi întoarce pe dos, dar Oblomov nu se va închina niciodată idolului minciunii, sufletul lui va rămâne întotdeauna curat, luminos, cinstit... E un suflet limpede ca cristalul. Oameni ca el sunt puţini pe pământ; sunt foarte rari, ca nişte mărgăritare pierdute în mulţime! Inima lui nu poate fi cumpărată cu nimic; pe el te poţi bizui oriunde şi oricând. Iată lucrul căruia i-ai rămas credincioasă. Şi iată de ce nu mă va apăsa niciodată peste măsură grija ce i-o port. Am cunoscut mulţi oameni plini de înalte însuşiri, dar niciodată n-am întâlnit un suflet mai curat, mai luminos şi mai simplu ca al lui; am ţinut la multă lume, dar la nimeni atât de adânc şi de trainic ca la Oblomov. Cine l-a cunoscut o dată, nu poate să nu-l iubească. Aşa e? Am ghicit?”